zahar bun zahar rau

Zahăr bun sau zahăr rău? Ce alegi?

READING TIME:4 MINUTES

De mai bine de 50 de zile am intrat în acest program de schimbare a stilului de viață prin alimentație. Nu scriu acum despre el pentru că nu l-am încheiat și pentru că încă nu s-a așezat bine în viața mea, însă acest program a adus în biblioteca mea o nouă carte în care am găsit multe răspunsuri.

Aproape toată lumea este dependentă de zahăr

Da, zahărul este un drog, iar partea proastă este că el ajunge în corpul nostru încă din perioada în care noi nu avem nimic de spus cu privire la alimentația noastră.

Când am rămas însărcinată, țin minte că am avut un fel de aha-moment dubios în care am spus că gata, sunt însărcinată, 9 luni pot să mănânc tot ce vreau și de fiecare dată când băgam prăjituri și tot felul de creme de ciocolată, bebelușul dădea petrecere în burta mea, dar asta nu m-a oprit din mâncat.

Încă dinainte să ne naștem, primim cantități mai mari sau mai mici de zahăr, iar apoi continuăm să le primim, fără ca noi să ne putem opune. Iar asta ne face dependenți.

Pentru că suntem dependenți, ne este greu să ne lăsăm

Știi momentul ăla când ai o ciocolată mare în dulap și îți spui că vei „gusta” doar o pătrățică, dar după 10 minute, te duci iar la dulap și mai „guști” o pătrățică, apoi iar o pătrățică, până când cedezi de tot și-ți iei ciocolata lângă tine și nu te oprești decât când ultimele firimituri au dispărut de pe ambalaj?

Guess what? Lucrul ăsta nu se întâmplă pentru că nu ai voință, ci pentru că ești dependent de zahăr!

Unii oameni pot să mănânce doar o pătrățică, dar asta nu-i face independenți

Ăsta este capitolul care mi-a plăcut cel mai mult. Cel despre cum zahărul umple golurile emoționale, iar unii oameni au goluri mai puține de umplut sau au fost atât de educați să se abțină, încât pot să mănânce doar o pătrățică. Asta nu-i face independenți.

„Încă de la naștere suntem predispuși la sentimente de vid, un gol umplut de dragostea și afecțiunea părinților noștri. Pe măsură ce creștem și vedem că și părinții noștri au defectele lor, iar unele lucruri pe care ni le-au spus sunt de fapt niște povești, golul se cască și încercăm să-l umplem cu alte lucruri: eroi, prieteni, statut social. Devenim vulnerabili în fața fumatului, consumului de alcool, mâncatului în exces și a altor dependențe.”

Strategia voinței este un eșec pe termen lung

Voința este un mușchi care slăbește imediat. Acesta este motivul pentru care îți faci rezoluții de remodelare corporală de anul nou și în a doua săptămână din ianuarie le uiți. De asemenea, voința este motivul pentru care ai impresia că a te lăsa de orice dependență este greu.

„Cei care încearcă să se lase de zahăr prin metoda voinței au parte de un conflict permanent, o luptă mentală pentru supremație. Pe de o parte, rațional, știi că ar trebui să încetezi să mai consumi zahăr căci nu e sănătos și-ți afectează starea de bine și stima de sine. Pe de altă parte, dependența te face să intri în panică la gândul de a fi privat de aceste plăceri.”

Iar dacă, totuși, această panică nu apare, întotdeauna cei care se lasă de zahăr prin metoda voinței vor trăi cu convingerea că au făcut un sacrificiu, ceea ce va crea în permanență un stres în corpul lor.

Iar acesta este, doamnelor și domnilor, motivul pentru care în cele două luni în care m-am lăsat de zahăr anul trecut, de fapt m-am îngrășat.

Ce mi s-a întâmplat mie, după ce am eliminat zahărul din viața mea

Eu nu m-am lăsat de zahăr datorită cărții, ci datorită programului de care vă ziceam. Însă cartea a adus mai multă claritate.

Cel mai spectaculos lucru care mi s-a întâmplat este că am trecut peste Paște fără dorința de a consuma vreun cozonac, vreo pască sau orice alt aliment cu zahăr. Aceste mâncăruri au stat pe masa mea cel puțin două săptămâni, iar singurul lucru pe care eu l-am făcut a fost să dau farfuria mai la o parte, să am loc și eu la masă.

Nicio poftă. Nicio dorință. Nada.

De altfel, în casa noastră există în permanență dulciuri, dar pe mine nu mă atrage nici măcar ideea că sunt acolo, în dulap, și le pot accesa oricând. Nu am nevoie de ele și simt că, în sfârșit, am scăpat din robia zahărului, căci fix așa o simțeam.

Zahărul era cel care aducea cea mai multă nefericire din viața mea. Căci, după cele câteva secunde de bucurie, urmau ore întregi de învinovățire și de stimă căzută în praf și călcată în picioare.

Știu că la capătul acestui articol, dacă ajungeți până aici, unii dintre voi vor da ochii peste cap și vor spune că iar am venit eu cu teorii exagerate de viață sănătoasă, că unde mai sunt micile bucurii, că totul în viață se face cu moderație și multe altele. Vouă tuturor aș vrea să vă spun că, pur și simplu, nu înțelegeți.

Acest articol nu este pentru voi. Nici cartea.

Acest articol este pentru cei care simt deodată o poftă nebună de ciocolată și, cinci minute mai târziu, se trezesc că au terminat-o pe toată.

Este pentru cei care își fac promisiuni că nu mai mănâncă dulciuri și apoi își dau cu pumnii metaforici în cap pentru că sunt grași, că cedează ușor, că toată viața o să fie grași.

Acest articol este pentru cei care merg în vizită și se enervează când gazda pune pe masă un tort. Se enervează pentru că gazda le cunoaște luptele, dar nu îi pasă de ele, dar și pentru că știu, din momentul în care văd tortul, că îl vor mânca și că toate eforturile lor de până atunci se vor fi dus pe apa sâmbetei.

Acest articol este pentru cei care mănâncă prăjituri pentru că îi face fericiți, dar suferă, în timp ce le înghit.

Nu sunteți fără speranță. Sunteți doar dependenți. Iar de dependență se scapă repede.

Dați-i cărții o șansă!

One Comment

Leave a Reply