Ce au făcut yoga și pilatesul din mine

READING TIME:2 MINUTES

Stau la masa din bucătărie și simt cum lemnul scaunului îmi atinge toată suprafața coapselor. În fața mea este bolul portocaliu cu lapte, fulgi de ovăz, mere rase și clementine. Iau prima gură și simt cum gustul moale și blând al fulgilor îmi atinge cerul gurii și înaintează încet. Atunci sparg cu dinții o bucată de clementină și eliberez un suc dulce-acrișor care se combină cu fulgii și împreună îmi alunecă până în stomac. Le simt căldura în interior și dulceața lor îmi rămâne mult timp în gură.

Ce puii mei a fost asta?

Cred că se numește mindfull eating și este atââââât de departe de locul în care eram eu acum nici trei luni în urmă.

Anul trecut, în luna octombrie, am decis să dau (majoritatea) antrenamentelor cu greutăți pe cele de pilates. Apoi mi-am făcut curaj și m-am dus și la clasele de yoga și ceva s-a schimbat în capul meu.

A fost o decizie grea pentru că, odată cu cele 27 de kilograme de gantere, am renunțat și la multe kilograme de frică adânc înrădăcinată în mine. Mai exact, frică de a nu mă îngrășa și de a nu ajunge în același punct din care am pornit în 2016.

M-am dus cu reticență la primele clase și cu frica mare cât un elefant în mine. Dar am continuat să merg pentru că oricum nu aveam de ales și pentru că, totuși, mă mai duceam în paralel și la antrenamente cu greutăți (mult mai mici), iar asta îmi echilibra mintea și-mi liniștea piticul sabotor.

Dar la un moment dat s-a întâmplat ceva (suspectez că terapia cu Irina kicked in) și frica a dispărut, așa că a rămas în mine foarte foarte mult spațiu. Pe care l-am umplut cu bucurie și cu încrederea în deciziile mele și în noul stil de viață. Iar acest nou mindset le-a permis acestor clase să-și facă treaba.

Niciodată în viața mea nu am mai fost așa de conectată cu corpul meu. Sunt așa de conștientă de el, încât am impresia că trăiesc într-o bulă. Îmi este atât de clar care sunt nevoile lui, încât nu-mi dau seama cum de nu mi-a fost până acum. Știu ce are nevoie să mănânce, când are nevoie de o pauză, când îi trebuie somn și unde se simt majoritatea emoțiilor pe care le trăiesc. Pentru prima oară în viața mea, am anulat un antrenament, când corpul mi-a spus că are nevoie de odihnă (eu, cea care se ducea la antremente și cu muci, și cu febră și cu copil bolnav acasă).

Și știu că fac multe, lucrez mult cu mine și îmi acord multă atenție, așa că nu pot spune sigur care dintre lucrurile pe care le fac funcționează, dar sunt convinsă că yoga și pilatesul au un rol major. Ele, plus terapia, plus agenda Luna Lila de la Foodfairy, despre care voi scrie un articol separat.

De fapt, ceea ce am vrut eu să spun este că mi-ar plăcea să nu mai luăm de bune și fără să contestăm toate soluțiile astea de „stil de viață sănătos” (nu mai pot cu expresia asta!), ci să ne ascultăm mai mult ritmurile interioare și poate poate poate o să ne fie mai bine.

Leave a Reply