Ce am citit toamna asta și mi-a plăcut

READING TIME:3 MINUTES

Și cum mă uitam eu așa, la viața mea, mi-am dat seama că eu citesc destul de mult și, de cele mai multe ori, chiar nimeresc cărți faine. Așa că inaugurez o nouă secțiune pe blog, unde vă povestesc, o dată la trei luni, despre cărțile pe care le-am mai citit și mi-au plăcut. Le dau la o parte pe cele pe care le-am citit și nu mi-au plăcut.

Enjoy, așadar!

Zi după zi

O lectură numai bună alături de o cafea pe plajă, căci acolo am început să citesc această carte. Zi după zi este o carte despre un tip care se trezește în fiecare zi într-un alt corp și trebuie să-și ducă viața așa, fără a da peste cap ordinea din viața gazdei sale. Practic, trebuie să renunțe la el însuși pentru alții. Și totul merge brici, până când omul nostru se îndrăgostește.

Este o carte care m-a ținut în priză și m-a făcut să-mi doresc să citesc și continuarea (o carte scrisă din perspectiva fetei de care se îndrăgostește), dar apoi life happened și au venit alte cărți despre mine. Și așa ajungem la următoarea.

La răscruce de vânturi

Deși am această pornire să citesc mai ales literatură contemporană, care mai este combinată și cu teama că viața mea e prea scurtă și n-o să am timp să citesc toate cărțile din lume, tot m-am oprit puțin și m-am întors la clasici și-am recitit La răscruce de vânturi și a fost ca o gură de aer trasă adânc în piept într-o scriitură care nu se grăbește nicăieri, cu detalii și limbaj politicos și cu fire narative întortocheate, dar simple, în același timp.

Hemingway și cu mine

A ajuns la mine după ce am citit Sărbătoarea continuă, de Hemingway, care nu m-a dat pe spate și de asta nici nu am trecut-o în lista asta, spre deosebire de Hemnigway și cu mine, care este povestea uneia dintre soțiile scriitorului. Este o carte despre curaj și sacrificiu în numele iubirii, m-a înduioșat și m-a enervat la culme, m-a făcut să urlu la Hemingway și să o pun pe Martha Gellhorn pe un piedestal.

Dacă strada Beale ar putea vorbi

Am nimerit pe strada Beale într-un moment în care făceam research despre naratorul obiectiv într-o carte scrisă din perspectiva unui personaj, iar cartea asta fix așa este. Este despre o poveste de dragoste din comunitatea afro-americană, despre nedreptățile cu care viața în această comunitate vine la pachet, despre iubire și curajul de a merge tot înainte.

Also, am învățat multe despre cum naratorul-personaj se poate transforma în narator obiectiv, fără ca cititorul să-și dea seama. Mi-am luat și notițe.

Podul de lut

Este o carte luminoasă ca un soare și moale și blândă, ca o budincă de vanilie. Este despre cinci frați care trăiesc așa cum pot, după ce viața nu a fost prea blândă cu ei. Este despre iubire și despre regăsire, despre durere și fericire frântă și despre întoarceri întotdeauna acasă.

Cu toate astea, nu pot să spun că m-a prins de la început și mi-a tot venit să mă uit pe copertă, să verific dacă vorbim despre același Zusak care, de data asta, s-a pierdut în metafore și într-o scriitură ușor aeriană. Părerea mea. Dar povestea e frumoasă și dragostea băieților Dunbar înduioșătoare.

Să nu râzi :((

Cartea Ralucăi Feher, așa cum am mai zis și când am mai postat pe Facebook despre ea, este ca un pumn în stomac. Este o carte pe care am subestimat-o la început, am crezut că o dovedesc în 2-3 zile, dar mi-a luat mai bine de o săptămână, pentru că am simțit nevoia să mă opresc în permanență și să respir.

Să respir pentru a procesa, dar și să respir, pentru că nu am vrut deloc-deloc să ratez nicio bucățică din scriitura faină a Ralucăi. Sunt unele paragrafe în carte care cred că au fost scrise într-un flow profund și mi-o imaginez pe Raluca bătând în tastatură, cu taste sărind în toate părțile.

Revenind: Să nu râzi :(( este despre mame și părinți, în general, și despre cum un om blocat în programe mentale învechite, putrezite și îmbâcsite poate pune la pământ totul în jurul lui.

Să o citiți!

Ne revedem cu noi cărți la finalul iernii!

Leave a Reply