S-a terminat prima ediție din #iShine, sniff sniff

Astăzi am avut ultima întâlnire din cele nouă care, la început, li s-au părut tuturor de netrecut și de neconceput, mari motive de gânduri de renunțare. Întotdeauna le spun oamenilor din programul ăsta, încă de la prima întâlnire, că o să vină o vreme când o să le pară rău că se apropie sfârșitul, dar cred că trebuie să simți cu inima ta, ca să poți să crezi.

Zilele trecute, cineva m-a întrebat așa:

„Ți se întâmplă să nu vezi luminița? Să te simți fără speranță? Să simți că nimic parcă nu mai da roade?”

I-am zis că da. Am avut un astfel de moment acum câteva luni, când am crezut într-un mod cât se poate de sincer că așa se simte iadul. A fost unul dintre cele mai la pământ momente ale vieții mele, când mi s-a zdruncinat tare de tot încrederea că sunt un om bun, care aduce lumină în viețile oamenilor. M-am întrebat atunci dacă nu cumva le fac mai mult rău decât bine, dacă nu cumva mă bag cu forța în sufletul lor, dacă nu cumva mă joc de-a Dumnezeu cu viețile lor.

Singurul lucru de care m-am putut agăța atunci a fost gândul că, după ce voi ieși la lumină din acea experiență, voi și așa de transformată, încât nici eu n-o să mă mai recunosc. M-am ținut cu amândouă mâinile de gândul ăsta, chiar și când nu am crezut în el și am cerut ajutor de la toți oamenii despre care știam că pot să mă ajute.

Apoi am ieșit la lumină.

Așa a apărut iShine.

De fiecare dată îmi este greu să promovez acest program pentru că nu găsesc cuvintele cele bune. I-am zis „program de descoperire a misiunii personale”, dar este mult mai mult de atât. Este despre deblocări la nivel profund și, mai ales, despre liniștea că ești pe făgașul tău.

Mi se pare incredibil cum noi, oamenii, ne setăm niște standarde atât de înalte, niște obiective atât de imposibil de atins și, când le atingem, nici măcar nu ne dăm seama. Mi se pare fascinantă puterea unor cuvinte spuse cu bunătate. Cum niște simple cuvinte, precum „Dar FACI asta deja, dar EȘTI deja acolo” pot să descuie porți către inimă și către acceptare de sine.

Da, în acest program ne descoperim și misiunea personală, dar nu este ăsta cel mai important lucru care se întâmplă. Cred că cel mai important este că oamenii încep să se vadă pe ei așa cum sunt, minunați și strălucitori, așa cum au știut că sunt, dar au uitat. Misiunea este tot timpul în fața ochilor noștri, dar nu avem cum s-o vedem, dacă nu știm mai întâi cât suntem de buni.

Ăsta ar fi trebuit să fie un articol de promovare a următoarei ediții, doar că locurile la următoarea ediție s-au cam ocupat. Așa că nu este decât un loc unde mi-am lăsat gândurile și emoțiile din acest moment.

Vă mulțumesc că ați ajuns până aici!

Leave a Reply