Fetița care trăia într-o carte

READING TIME:4 MINUTES

Această poveste face parte din Săptămâna Internațională a Inesului. Inițial, planul meu pentru această săptămână era să scriu povești despre oamenii faini din viața mea, dar apoi virus happened și am schimbat strategia. Totuși, povestea asta inspirată de LIV a ieșit la lumină.

În dimineața acelei zile de primăvară, fetița care trăia în carte se trezi la fel ca în oricare altă dimineață din lumea ei obișnuită. Câțiva pițigoi se grăbiră să-i aducă hainele preferate, iar veverițele îi legară șireturile tenișilor. Apoi coborî din căsuța de pe vârful muntelui și își dădu cu apă de izvor pe față. Obrajii i se rumeniră de îndată și simți cum o cuprinde cheful de treabă.

Fetița își luă rucsacul în spate în care pusese de cu seară toate uneltele de care avea nevoie în misiunea ei. Își puse rujul de buze și pantofii cu toc înalt, câteva haine de schimb și un bidon mare cu cafea, o lupă și un detector de cuvinte prețioase, un stilou, de dragul clișeului, și un laptop bine încărcat o noapte întreagă.

Și după ce culese câteva boabe de mozarella din copacul cu mozarelle, își luă inima în dinți și se îndreptă direct către buza muntelui. Un tobogan cu alineate, prefețe și cuvinte înainte făcea legătura între ea și depresiunea cu cuvinte amestecate și abia o aștepta să-și dea drumul la vale.

Fetița nu stătu prea mult pe gânduri. Se așeză în fund și-și lipi rucsacul de burtă, în timp ce-l îmbrățișa strâns. Trecuse de atâtea ori pe drumul ăsta, încât știa deja că viteza e mare și unele lucruri se puteau pierde pe drum și părul se făcea vâlvoi de la curenții de aer, dar dacă era să aleagă între trusa cu unelte și cochetărie, alegea întotdeauna obiectele muncii. Oricum, avea și o perie de păr într-un buzunar lateral.

Vâââââj!

Abia reuși să clipească de două-trei ori, mai mult cât să alunge lacrimile aduse de vânt, și se și găsi în mijlocul depresiunii. De îndată ce ateriză acolo, cuvintele parcă prinseră viață, se rotunjeau și se lungeau, își schimbau între ele prefixele și sufixele, cratimele se prinseră într-un dans nebunesc și fiecare se îndrepta către ea, dornic să fie ales și cules, însă fetița își păstră tăria de caracter și nu se lăsa înduplecată așa de ușor.

Își știa bine misiunea. Știa în slujba cui muncește și cât de pretențios este șeful ei, când se întinde el seara în pat sau chiar în mijlocul zilei, când se culcușește în fotoliu sau, pe ascuns, în vreun scaun de birou, și savurează fiecare cuvințel în parte, îl analizează și lasă să i se așeze în suflet, îl întoarce pe toate părțile și-l discută în grupurile de lectură, deci, nu, nu era loc de înduplecare. Totul trebuia ales cu maximă grijă și iubire.

Își scoase laptopul din rucsac și îi deschise clăpița. Un sunet de triumf ieși din boxele sale, iar cuvintele se apucară să se unduiască și mai tare. Știau ele ceva. Era momentul să le aleagă pe cele mai potrivite și să le adune acolo, în lumea ordonată în care fiecare își găsea un sens și un scop în viață și totul prindea formă și culoare, iar ele nu mai erau de izbeliște.

Din două clickuri, fetița deschise un document nou, alb, care abia își aștepta locatarii, iar apoi se puse pe adunat. Din marea de cuvinte, fetița își îndrepta degetele arătătoare doar către unele, iar acelea se așezau frumușel în rând și așteptau să li se deschidă porțile noii case. Și, pe măsură ce unele cuvinte intrau pe foaia albă din laptop, altele se formau în locul lor, căci ăsta e farmecul cuvintelor: pe măsură ce le folosești, se nasc altele și altele și totul se orânduiește și începe să se facă liniște în haos.

Fetița stătea așezată cu spatele de un copac cu trunchiul ca un fotoliu și cu picioarele făcute căuș, afundată în misiunea ei, atentă la jocul cuvintelor, în timp ce soarele se ducea tot mai jos, natura își schimba florile și frunzele, iar crengile se acopereau de zăpadă și zăpada se topea și apăreau ghioceii și cioboțica cucului, apoi ciupercile de după ploaie, soarele arzător și din nou frunzele își schimbau culorile.

Stătu acolo până când toate cuvintele își găsiră locul și foaia albă din laptop se transformă în zeci de foi, cu font de 15, Calibri, spațiere 1,5. Și abia când totul s-a așezat la locul lui, foile ieșiră din laptop și se transformară într-o nouă carte, pregătită să iasă în lume și să-și cunoască cititorii și sperând că, într-o zi, va găzdui și ea, între filele sale, o altă fetiță (sau poate un băiețel?) pe care o va inspira atât de tare încât, într-o dimineață, după ce veverițele îi vor fi legat șireturile de la teniși, își va lua și ea rucsacul în spate și va coborî într-o nouă vale a cuvintelor amestecate și va construi și ea o căsuță pentru alte și alte fetițe. Sau băieței.

Dacă mai vreți să citiți și alte povești, aici sunt toate exercițiile mele de scriere de la întâlnirea secretă și suspendată temporar a scriitorilor wannabe din Nord-Estul României.

Leave a Reply