Toată lumea ar trebui să citească Factfulness în 2020

READING TIME:2 MINUTES

Îmi pregăteam bagajele pentru concediu, când m-a cuprins deznădejdea. Mi se părea nedrept ca eu să plec să mă distrez, în timp ce pădurea amazoniană ardea, cazul Caracal era în floare și Raluca murise într-un accident idiot. Asta după ce fusesem la Rocanotherworld, în memoria lui Ioan. Mi se părea că ne ducem cu toții de râpă și nu avem speranță.

Câteva luni mai târziu, am citit la Marius despre Factfulness, iar acum am terminat-o și eu. Mi se pare că acum a fost cel mai bun moment să citesc cartea asta, să trag o gură de aer bun și să-mi termin anul în recunoștință.

Hans Rosling a fost medic, specialist în domeniul sănătății globale și un celebru formator public. A fost consilier al Organizației Mondiale a Sănătății și UNICEF și cofondator al Medecins Sans Frontieres din Suedia și al Fundației Gapminder. A fost inclus de Time pe lista celor mai influenți 100 de oameni din lume. Și-a dedicat ultimii ani din viață scrierii cărții Factfulness.

În carte vorbește despre cum lumea evoluează și aproape toți indicatorii sunt pe un trend pozitiv. Cu toate astea, noi, oamenii, continuăm să credem că trăim vremuri grele, vedem totul negru în jurul nostru și nicio cale de ieșire, căutăm țapi ispășitori și ne dăm ultimatumuri de tipul „acum ori niciodată”, „totul sau nimic”. Și toate acestea pentru că avem un creier antrenat pentru a dramatiza și a exagera.

Cifrele sunt cele mai bune prietene ale noastre, cu condiția să știm unde să le căutăm și cum să le interpretăm. De cele mai multe ori, însă, noi luăm cifre de-a gata, fără să le punem în perspectivă sau să le comparăm cu alte cifre. După aproape un an în care am trăit în panica faptului că Liviu Dragnea este răul absolut pe acest Pământ românesc, am înțeles în ce fel creierul meu mi-a alimentat frica și că, de fapt, lucrurile nu stau deloc așa.

Zilele trecute am văzut acest documentar (pe care vi-l recomand cu toată inima) despre viața noastră după Revoluție. Am reușit, astfel, să văd lucrurile în perspectivă pentru că s-a suprapus și cu citirea cărții, și să-mi dau seama cât de mult am evoluat, cât de bine este acum și cât de și mai bine va fi în viitor.

Vă las aici un grafic despre tentința creierului de a dramatiza și încă unul despre cum ar trebui, de fapt, să privim lumea. Also, puteți arunca un ochi și pe site-ul Gapminder.

P.S. Am înțeles că a fost pe mare val în 2018 cartea asta, dar la mine a ajuns exact când a fost nevoie. Dacă la voi încă n-a ajuns, poate că e timpul să o comandați și să vă faceți un cadou fain în 2020.

One Comment

Leave a Reply