Viața fără cameră foto la telefon

READING TIME:1 MINUTES

Am aproape jumătate de an de când telefonul meu nu mai poate face poze cu camera principală. Numai selfie-uri.

Pentru că nimic în viața asta nu e întâmplător, momentul în care s-a stricat coincide cu prima ședință de terapie cu Irina. Pentru că prea eram împrăștiată peste tot și îmi lăsam un pic din putere în brațele altora.

Viața fără cameră principală e frumoasă, I’m telling you. Te face să-ți activezi toate simțurile și să fii foarte prezentă, pentru a înregistra în corp lucrurile importante și pentru ca, atunci când îți faci un selfie, să le poți vedea pe toate cum s-au așezat în tine.

Totuși, uneori e enervant, că trebuie să socializezi cu unul-altul, și să-l rogi să facă o poză și să ți-o trimită. Asta înseamna că e nevoie să comunici cu el, poate să-i explici de ce e important pentru tine momentul acela anume, de ce îl vrei imortalizat.

Unii nu-ți dau telefonul lor, ca să-ți faci de cap cum vrei tu, iar asta este o altă lecție pentru tine. Alții ți-l dau cu amândouă mâinile și chiar sunt curioși să vadă ce vezi tu acolo, de vrei să-i faci poză.

Uneori, chiar dacă ție ți se pune pata că o anumită poză trebuie să iasă într-un anumit fel, nu ai cum să-l rogi pe om să o repete și te vezi nevoit să o accepți așa cum este, imperfectă. Altă lecție.

Totuși, cred că mi-am învățat cam toate lecțiile, iar acum sunt pregătită pentru un nou telefon, dragă Moș Crăciun, wink wink!

Leave a Reply