Despre 2019, cu recunoștință

READING TIME:4 MINUTES

Adevărul este că aveam un alt plan pentru articolul ăsta. Mă și imaginam stând în fața laptopului, cu un flat white alături, într-o atmosferă faină dintr-o cafenea (Tucano? Fika? Poate chiar Harmony), respirând adânc și lăsând degetele să fugă pe taste.

Respir și acum adânc pentru că am o mască de aerosoli pe față și medicamentul trebuie să-și facă efectul. Spun în gând o rugăciune pentru tratarea pneumoniei fetiței noastre și rememorez anul care se va termina. Chiar și așa, sunt recunoscătoare. Incredibil de recunoscătoare.

Anul ăsta a fost despre toate. A fost despre oameni noi, despre sinceritate și despre renunțare. Despre curaj și despre descoperire, despre multe frici, despre conștientizări și despre vindecări. Dar, mai presus de toate, a fost despre „stay true to yourself”.

Și chiar dacă uneori a fost greu și alteori a fost dureros, de multe ori am simțit că sunt pe fundul prăpastiei, sunt mândră că nu m-am lăsat acolo, că nu m-am abandonat niciodată, că mi-am întins mâna și m-am ridicat și în tot acest proces m-am întrebat cine sunt eu, cu adevărat, dacă ceea ce fac este pentru mine sau pentru alții, dacă îmi mai servește, dacă mă reprezintă. Iar când răspunsul a fost NU, am renunțat.

Anul ăsta, am început în forță cu atelierele, am fost pe val mult timp, dar apoi am renunțat când am înțeles că nu este corect pentru nimeni să nu-mi pun acolo energia mea autentică. Am început să citesc cărți și am renunțat la unele dintre ele, inclusiv la Dare to lead, deși e cartea lui Brene, pe care o iubesc și o stalkuiesc. Dar am renunțat, pentru că n-am vrut să mai trag de mine să termin lucruri.

Am pornit cu mare avânt să-mi public cartea cu semaforul, dar am renunțat, când mi-am dat seama că am alta mult mai bună, mult mai aproape de mine și mult mai muncită.

Am început să scriu articole pentru o revistă de femei, dar apoi am realizat că feminitatea mea este altfel, că nu mă regăsesc acolo. Așa că am renunțat.

M-am vopsit albastră și-am fost mândră de mine ceva timp și chiar mi-am și împrospătat culoarea, deși ceva din mine urla să nu o fac, dar am făcut-o, de dragul inerției, dar într-o după-amiază, după o discuție lungă despre feminitate, m-am vopsit șaten la loc și-am decis să-mi las părul lung. Tot atunci, am decis să renunț la sală și a fost una dintre cele mai dureroase hotărâri luate, dar și cea mai bună pentru mine.

N-am renunțat, totuși, la sport. Nu o voi face prea curând.

Am văzut marea și m-am înroșit toată, când am făcut selfie cu Gaspar. Am făcut o campanie de crowdfunding pentru două bilete la Brand Minds, pentru că am vrut neapărat să o văd pe Brene . Brene nu a venit. Încă nu știu despre ce a fost, de fapt, această călătorie. Dar mi-a plăcut oricum.

Am bifat spitalizarea anuală și pneumonia anuală. Am renunțat la dintele galben și-am început să învăț să râd cu toată gura din nou. Încă învăț.

Dar cel și cel mai mult am scris. Anul ăsta m-am apropiat cel mai tare de mine, de ceea ce sunt, fix așa cum sunt. Am dat la o parte câteva filtre pe care mi le pusesem ca să-mi fie mai bine, și m-am descoperit autentică și imperfectă, iar asta m-a făcut să scriu. Să îndrăznesc să scriu așa cum sunt, cu toate ale mele, să las totul să iasă și personajele să-și facă de cap. Am început o călătorie alături de Liv și de grupul meu de suport și încă n-am ajuns la capătul ei, dar mi-a plăcut fiecare bucățică și m-am regăsit.

Am avut (și încă mai am) întâlniri cu scriitorii wannabe, am făcut exerciții de scriere și am fost într-o tabără de scris. Am lansat cartea Ralucăi, cartea lui Liv și cartea celeilalte Raluca.

Am băut cafea și-am primit chiar și un espressor. Am stricat o cafetieră și am spart două french press-uri (oare ăsta-i pluralul?).

Am recitit Open și-am constatat că este, în continuare, cartea mea preferată din toate timpurile. Am renunțat la zahăr timp de 6 luni. Apoi m-am răzgândit. Am participat la un workshop de stil vestimentar cu Andreea și așa am mai făcut un pas înainte în planul meu de cucerire a feminității.

Am ajuns să mă antrenez cu o bară de 27 de kilograme, apoi am renunțat. Mi s-au blocat mușchii abdominali și mușchii spatelui, și-am reușit să procesez mesajele pe care corpul mi le trimitea. Am înlocuit multe dintre antrenamentele de forță cu cele de pilates. M-am apucat de yoga.

Am primit în dar de la Univers câțiva clienți minunați și, la rândul meu, am trimis înapoi în Univers alții care se rătăciseră în portofoliul meu. Am scris primul meu interviu și mi-a plăcut tot procesul. Am început grădinița și am avut prima ședință cu părinții și prima serbare.

Și am început un proces psihoterapeutic cu sens, alături de Irina. A fost cea mai bună decizie a anului meu.

Iar pentru toate astea sunt recunoscătoare. 2020, bring it on!

Leave a Reply