Când copilul de 6 luni știe mai multe decât părintele de treijdoi de ani

READING TIME:3 MINUTES

ines dumitriu

Warning! Acesta este un articol lung, extrem de intim și personal. Conține și cuvântul „sân”, referindu-se la o parte a corpului care îmi aparține. Vă zic de pe acum, ca să știți.

În zilele în care am stat în maternitate, cea mai mare panică și subiectul principal de conversație era despre lactație. Sincer vă spun, nu eram pregătită. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap că oamenii apropiați mie o să mă streseze cu asta.

Citisem mult, mă documentasem, știam că poate dura câteva zile până se instalează lactația, mai ales după cezariană, eram doxă de teorie. Însă nici un articol nu mă pregătise pentru presiunea celor din jur. Eram tăiată și plină de calmante, abia mă putea ridica din pat și totuși, cumva, laptele a fost singurul subiect de conversații telefonice și față în față timp de vreo două zile, începând fix cu momentul în care am ajuns în salon de la terapie intensivă, adică maxim două ore de la naștere.

Am cedat. Nu am mai putut să fiu puternică, eram prea ruptă în două. Am început să plâng în timp ce asistenta drăgălașă ne arăta cum se face băița bebelușului. Ea îmi spăla copilul și eu abia puteam să văd de lacrimi și de muci. În Gabi, în medicul optimist și în asistenta aceea uimită am găsit singurele alinări. Tristuț.

Sub presiunea aceea, n-am mai putut să îmi păstrez calmul, așa că am îmbrățișat protecția de silicon cu ambele mâini. N-o să vă spun ce este, toate mamele o cunosc, măcar din auzite, însă vă voi spune că nu este soluția ideală. Nici măcar n-o să vă dau linkuri către argumentele științifice, va trebui să mă credeți pe cuvânt. Nu despre asta este acest articol.

Timp de cinci luni jumate, am alăptat folosind protecția. De fiecare dată când încercam să o scot, mă cuprindea aceeași panică ce mă cuprinsese în maternitate. Eram convinsă că bebelușul se va enerva că nu poate să mănânce fără ea. De asemenea, eram convinsă că este prea târziu pentru noi, că i s-a modificat deja felul în care trage din sân.

Nu pot să povestesc cu cuvintele mele despre sentimentul de vină care a mers cu mine cinci luni jumate. Despre cum orice lucru ce mi se părea în neregulă cu bebelușul era pus pe seama deciziei proaste luate într-un moment de stres. Toate puseele, regresia somnului, trezirile dese din timpul nopții, plânsul neconsolat, toate erau motivate de incapacitatea mea de a-mi menține calmul și de a lua decizia cea bună. Îmi era atât de rușine de această decizie, încât nici măcar nu am fost în stare să vorbesc despre acest lucru cu un consultant în alăptare. Mi se părea că toată lumea o să mă judece.

Iar acum câteva zile, pe 27 noiembrie, mai exact, bebelușul meu mi-a arătat că este un copil magic. Copil din lumină, copilul nostru curcubeu.

De ceva timp, atunci când o puneam la sân, analiza protecția mai întâi. Chiar dacă știam că îi este foame, ea își lua câteva secunde pentru a analiza nenorocitul ăla de silicon de care eu nu mai puteam scăpa. De asemenea, îmi analiza și sânul, înainte să-mi pun protecția. Zâmbea la el.

Iar în ziua de 27 noiembrie, văzând probabil că nu sunt în stare să mă prind singură, bebelușul meu de lumină a întins mâna către protecție, a dat-o la o parte, mi-a mângâiat sânul, s-a apropiat delicat de el și a început să mănânce. Firesc, cu blândețe, cu mult mai multă compasiune față de mine decât aș fi putut eu însămi să mi-o ofer vreodată.

Copilul meu curcubeu.

Ca și cum mi-ar fi spus: „Te ajut eu, mami. Ai încredere în mine.” Ca și cum ar fi știut câte furtuni au fost în mine în tot acest timp. Ca și cum ar fi știut cum să facă să le oprească.

Copilul meu de lumină.



5 responses to “Când copilul de 6 luni știe mai multe decât părintele de treijdoi de ani”

  1. Iuliana says:

    Am plans. Bravo, bebe! Si ma bucur pentru voi, de acum va fi mai usor sa va bucurati impreuna de momentul asta special. Stiu asta pentru ca si eu am stat 4 luni aproape cu cantarul inainte si dupa fiecare masa, neavand incredere in copil, care pana la urma stie cel mai bine cat si cum vrea sa manance 🙂

    • inesu says:

      Of, dacă am reuși să ne descotorosim pentru totdeauna de ideea asta că tre să controlăm noi totul, că noi suntem adulți și știm mai bine…

  2. mădălina says:

    E intr-adevar ceva magic intre mama si copil in momentul in care puiutul este tinut la san. Eu savurez momentele astea de un an si doua luni deja… atat are fetita mea, si încă mi se pare maximum de apropriere dintre noi două. Felicitări tie si mai ales minunii fin viata ra numita copilul curcubeu

    • inesu says:

      Eu mă tot uit la ea și încă nu-mi vine să cred că un copil poate să crească așa de mare și frumos numai cu lapte matern. Mi se pare extraordinar!

  3. […] știe când să se oprească și când să mai ceară și, mai ales, după ce ea sin­gură a dat la o parte pro­tec­ți­ile de sili­con, am mare încre­dere că va ști și când nu mai are nevoie de lapte […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *