Bloom Your Life Iași

READING TIME:2 MINUTES

bloom your life iasi

Acum câteva zile, în Inbox-ul meu a aterizat cel mai colorat și parfumat și frumos e-mail de ceva timp încoace: unul despre flori. Pe mine, în general, florile mă dau gata, oricare ar fi ele și în orice feluri ar veni împachetate, însă acesta nu este un eveniment despre flori și atât, este despre un eveniment de design floral la standarde internaționale – Bloom Your Life Iași.

Două zile minunate alături de oamenii florilor

Înainte de a povesti mai multe despre conceptul evenimentului, aș vrea doar să spun că mi se pare minunat pe această lume că un astfel de eveniment se va desfășura în unul dintre cele mai romantice locuri din Iași – Palatul Culturii. Atât, acum să trecem mai departe 🙂

bloom your life iasi

Bloom your life Iași, organizat de Floristiq Art International în colaborare cu Decro Floristica, este un program unic de design floral, care își propune să înflorească viața participanților, indiferent dacă sunt floriști la început de drum, fac parte din lumea florilor de mai mulți ani sau pur și simplu sunt pasionați de frumusețea florilor și vor să învețe să facă designuri florale pentru a le dărui prietenilor sau pentru a-și decora casa.

Participanții se pot pregăti pentru două zile de emoție pură, în care vor realiza împreună o instalație florală inedită și vor descoperi secretele designurilor florale, pe care până acum le vedeau doar pe Pinterest sau în reviste.

Două  zile pline de magie și culoare, timp în care designerii floriști vor împărtăși cu participantii tehnici de design floral, secrete din domeniu și multe alte surprize!

Cine sunt oamenii florilor

Andreea Stor – Profesor internațional de floristică și designer floral cu peste 10 ani de experiență, fondatoarea Floristiq Art International , cea mai performantă școală de design floral din România și una dintre cele mai bune din lume. Andreea a revoluționat design-ul floral românesc și a fost prima reprezentată a României pe scenele internaționale de profil. Este de asemenea președinta primei Asociații Naționale a Floristilor din țară și a pus bazele celui mai complex program de dezvoltare a floriștilor din România, FloristiqArt.

Raluca Olaru  – Designer florist și owner Decro Floristica, a învățat că florile sunt un fel de a fi, iar floristica o lume minunată cu un stil de viață diferit. În cei 8 ani de activitate, a pus în scenă peste 200 de evenimente. Coordonează întreaga echipă Decro, semnează creația de design floristic și însoțește clienții pas cu pas pe drumul organizării evenimentelor. Este licențiată în Design, de către Facultatea de Arte Vizuale și Design din Iași, completându-și studiile cu un program de master în cadrul Facultății de Horticultură Iași.

Programul Bloom your life Iași

Sambata, 26 noiembrie

  • 12.00-15.00: Demonstratie design floral
  • 16.00-19.00: Workshop design floral
  • 19.00-20.00: Networking

Duminica, 27 noiembrie

  • 11:00-19:00- workshop de design floral

Iar dacă vreți să vă faceți o idee despre acest minunat eveniment, vă invit să aruncați o privire peste clipul de mai jos.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *