Parenting-shmarenting

READING TIME:3 MINUTES

ines rocks

Sunt foarte foarte, incredibil de aproape de a lua decizia de a nu mai citi vreo carte sau vreun articol despre parenting, indiferent de cine ar fi ele scrise – medici, psihologi, educatori sau simpli părinți.

Pentru că fiecare are o teorie proprie de care ține cu dinții, este cea mai bună, este perfectă și neapărat celelalte sunt total greșite, îți strici copilul, îl nenorocești pe viață numai dacă – Doamne ferește – arunci doar un ochi pe ele. Să încerci să le aplici nici nu intră în discuție. Doar gândul că poate-poate ceva o fi bun și de partea cealaltă te lasă fără locul rezervat în Rai.

În timp ce o așteptam pe Miss O să-și facă drăgălașa apariție în această lume, am citit o grămadă despre attachment parenting. Mi se părea inadmisibil, de condamnat și incredibil de crud doar simplul gest de a-ți apleca urechea la sfatul de a nu-ți învăța copilul în brațe. Puteam să turui ore în șir despre cel de-al patrulea trimestru, despre piele pe piele, bătăile inimii mamei.

Dar, când bebelușul pus pe piept, piele pe piele, piele pe haine, haine pe piele sau haine pe haine, crede că facem exerciții de ridicare a capului în miez de noapte și în nici un caz nu adoarme – dimpotrivă, vrea să demonstreze că el poate să-și tonifieze mușchii atunci, la ora aia, timp de două ore, parcă îți vine să le spui vreo câteva celor ce au scris despre aceste lucruri și le-au prezentat ca soluții universale pentru orice probleme bebelușești.

Desigur, totul se face la cerere. Bebelușul mănâncă la cerere, doarme la cerere, se joacă la cerere, face pipi la cerere și-și determină părinții să stea în cap. La cerere. Dar, când dai peste o carte care se cheamă „French children don’t throw food” care, cu argumente la fel de logice, de raționale și, pe alocuri, emoționale, vorbește despre cum fiecare dintre noi, oricare ne-ar fi vârsta, trebuie să fie conștient că trăiește într-o societate în care mai există și alți oameni care au și ei nevoi și merită și ei să fie respectați, parcă teoria asta cu cererea și oferta nu mai stă așa de dreaptă în picioare.

Dar să vorbim puțin și despre cosleeping căci – nu-i așa – este cea mai bună variantă, ne vine în mod natural, toate animalele fac așa cu puii lor și numai omul este suficient de crud și de rațional să-și alunge puiul din cuib. Bad bad bad OM! Nu contează că omul ăsta este mamă și, conform tuturor teoriilor, dacă mama este bine, atunci și copilul este bine; căci, dacă mamei îi este bine să doarmă singură în pauzele nocturne între reprizele de alăptat, legănat și plimbat cu copilul prin casă (piele pe piele, desigur), atunci teoria asta nu mai este valabilă pentru că mamei ar trebui să-i fie bine numai dacă stă cu copilul în pat și doarme doar cu un ochi închis, în timp ce celălalt ochi, alături de urechi și creierul vigilent au grijă să nu strivească bebelușul.

Și poate ar trebui să vorbim puțin și despre scutecele ecologice, detergenții ecologici, șamponul ecologic, apa ecologică, aerul ecologic și sistemele de purtare ca soluție universală și irevocabilă pentru absolut orice problemă de bebeluș. Și încă puțin despre sentimentul de vină, oh, acest sentiment înălțător, care te cuprinde când realizezi că pentru tine nu funcționează toate cele menționate mai sus și cu siguranță ai făcut tu ceva greșit pentru că – iată – ele sunt soluții universale.

Fiecare mamă are un instinct matern care este cel mai bun sfetnic dar, dacă el nu-ți spune aceleași lucruri ca și celorlalte mame, atunci să dăm cu el de pereți, mama lui de sfetnic, că sigur nu era instinct matern, era egoism matern. N-are cum să-ți spună instinctul ăsta să te mai ocupi puțin și de tine, el trebuie să turuie întruna despre bunăstarea copilului, dar să știi că, în primul rând, mama trebuie să fie bine pentru a-i fi bine și copilului.

Așa că parenting-shmarenting și vorba sfatului pe care l-am auzit încă de când O nu era decât o boabă de stugure:

Iubiți-vă copiii! Restul sunt cucuri.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *