Despre a te bucura de Aici și Acum

READING TIME:2 MINUTES

ines dumitriu

Până acum aproape trei ani, singurul fel în care știam să trăiesc era analizându-mi trecutul sau privind către viitor. Întotdeauna aveam ceva de făcut în următoarele minute, următoarele zile, următoarea lună sau chiar în următorii ani; întotdeauna aveam de învățat ceva de la ziua de ieri, aveam ceva să-mi reproșez cu privire la zilele din anul trecut, întotdeauna îmi analizam acțiunile și mișcările pe care le făcusem.

Prezentul era un timp ce nu exista în viața mea și puteam să-l simt abia după ce se transforma în trecut.

Iar într-o zi, am aflat despre Aici și Acum. Acești doi prieteni buni care îți vorbesc despre clipa prezentă, care te îndeamnă să te bucuri de ceea ce ți se întâmplă, pe măsură ce lucrul se întâmplă. Care nu te lasă să scapi clipa, să o inviți să treacă, pentru a o analiza și a trage atunci concluzia că ai fost – sau nu – fericit.

Aiciul și Acumul sunt atât de prezenți în viața mea acum, de parcă aș avea un tatuaj undeva pe creier la care să mă întorc de fiecare dată când mă trezesc hoinărind prin meandrele trecutului sau printr-un viitor neștiut, fără să-mi dau seama ce fac, de fapt, în prezent.

ines dumitriu

Aiciul și Acumul îmi atrag atenția asupra felului în care degetele îmi ating tastatura, asupra păcănitului metodic al tastelor, asupra melodiei care îmi răsună acum în boxe, asupra cățelului leneș ce sforăie în spatele meu, asupra tabletelor ce ciocolată belgiană ce emană o mireasmă dulceagă și plăcută dar, mai ales, asupra lumii mele interioare: asupra căldurii pe care o simt în piept, asupra limpezimii gândurilor, asupra acestui sentiment de recunoștință de care sunt cuprinsă. Și asupra unei ușoare dureri de spate :).

Apoi am aflat că se cheamă Mindfulness. Am aflat că se scriu cărți despre acest concept, că se organizează workshop-uri despre cum să-l practici mai bine, că există exerciții care să te ajute să te antrenezi să te bucuri de prezent.

Ceea ce încerc să spun este că le mulțumesc tuturor oamenilor minunați care, de aproape trei ani, mă învață despre Aici și Acum.

 



One response to “Despre a te bucura de Aici și Acum”

  1. […] pe Face­book cal­cu­la­sem că tre­buie să fac, mi-am adus aminte că sunt adepta lui „a trăi în Aici și Acum” și că ori­cum alt­ceva nu puteam face. Așa că am urmat pla­nul bebe­lu­șu­lui, nu […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *